Cipri Popescu & Carmen de la Sălciua – Toți banii din lume (REMAKE)
O nouă interpretare a piesei „Toți banii din lume”, lansată în 2002 de Costel Ciofu și Leonard, cu o orchestrație nouă și producție muzicală semnată de Cipri Popescu.
Drepturile necesare realizării și publicării acestui remake au fost achiziționate de la casa de discuri Amma Music și de la Leonard, compozitorul piesei.
Le mulțumim pentru colaborare și pentru încrederea acordată în realizarea acestei noi versiuni.
Subscribe ✨ Cipri Popescu:
💥
💥
📧 cipripopescu1@gmail.com
Follow 🔥 Cipri Popescu:
📸 INSTAGRAM:
👍🏻 FACEBOOK:
📹 TIKTOK:
Ascultă Cipri Popescu:
🔝 Spotify:
🔝 SoundCloud:
🔝 Apple Music:
🔝 Amazon:
🔝 Deezer:
🔝 Tidal:
Follow Carmen de la Salciua
Instagram:
Facebook:
TikTok:
Spotify:
Apple Music:
Muzica si versuri: Leonard
Aranjament, mix-master: Cipri Popescu
Video: Dacian Malita Films
©Cipri Popescu Production
Versuri:
Blestemate fie toate fetele
Care-și vând pe bani sentimentele
Blestemată fie fata ce-am iubit
Ea mi-a vrut doar banii și m-a amăgit
Pentru ea iubirea a fost doar un joc
Uite că anii se duc, nu rămân pe loc
Pentru ea iubirea a fost doar un joc
Uite că anii se duc, nu rămân pe loc
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra nicicând dragostea
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra fericirea ta
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra nicicând dragostea
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra fericirea ta
Chiar dacă ai bani, sufletu-i pustiu
Vei vrea să iubești, dar va fi târziu
Iubirea curată este un dor greu
Eu n-am întâlnit-o, alții-o au mereu
Pentru el iubirea a fost doar un joc
Uite că anii se duc, nu stau pe loc
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra nicicând dragostea
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra fericirea ta
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra nicicând dragostea
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra fericirea ta
Voi femei, femei, voi iubiți doar banii
Și nu vă dați seama, repede trec anii
Fata ce-am iubit, nu mi-a vrut iubirea
N-a știut că banii n-aduc fericirea
Pentru el iubirea a fost doar un joc
Uite că anii se duc, nu stau pe loc
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra nicicând dragostea
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra fericirea ta
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra nicicând dragostea
Toți banii din lume de-ar fi să se-adune
Nu pot cumpăra fericirea ta
⛔ Toate drepturile sunt rezervate. Orice upload neautorizat al acestui videoclip este ilegal şi poate fi raportat oricând la YouTube.
⛔ All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws. In order to avoid copyright infringement, please do not upload this video on your channel.
#cipripopescu #carmendelasalciua #totibaniidinlume #remake
source
❤ Dragilor, piesa asta e acum a voastră! Mă bucur mult că am avut ocazia să fac această colaborare cu Carmen de la Sălciua. ❤
Sunt curios cum vi se pare și ce vers v-a ajuns cel mai mult la suflet. Vă aștept în comentarii cu părerile voastre! 🙏🎶
Nu uitați să dați un LIKE și să distribuiți piesa dacă vă place! ❤
Va ador pe amandoi insa la piesa asta parca lipseste ceva .
😴💙
Bravo ❤❤❤❤❤❤❤
💜🤍❤
Ador ❤❤❤
Am dat piesa asta la Boxe la Alba iulia la noi in bloc…incat a venit si Baietii de la Ordine Publică [politia] sa o asculte…❤
Mă mir cum va dat Ciofu piesa 😅 cred că ați cumpărat de la ama piesa 😮
Fara supărare pt iubitorii piesei originale, dar piesa asta imi pare mult mai buna decat originalul, din toate punctele de vedere.
Vocea perfecta a lui Cipri Popescu o face si mai speciala.
Un milion de like uri si inimi pt piesa asta!! 🤗🤗
melodia ai pe stilu vechi de petrecere asta da melodie cat mai sus cu ea ai piesa tineretului asta rupe topu bine carmen si cipri 😍😍😍😍😍
Scrisoarea ta pe cearsaf, sub lampã… Scrisoarea ta pe cearsaf, sub lampa parfumatã, Albastrã ca cãmasa nouã pe care tânãrul o pregãteste Umilitoare, ca cerul si marea si visul meu. Scrisoarea Ta. Marea are sarea ei, iar aerul laptele sãu. Pâine, orez, spun eu, sarea ei. Viata are seva ei, iar pãmântul sensul sãu. Sensul lui Dumnezeu si miscarea sa. Scrisoarea ta. Fãrã ea, viata nu ar fi viatã. Buzele tale, sarea mea si soarele meu, aerul meu proaspãt si zãpada mea.
Apel plinã strãluceste pe mare si tu în inima mea. Tãrmul asteaptã si îmbãtrâneste. Tu nu vii niciodatã. Flotã, calea lunarã peste mare care a înghitit corabia cu pânze pe care am rãtãci mult timp, condusi de dorintã, cantând la flaut si la lirã, unind cântecul si carnea în vântul argintiu.
Gol, esti simplu ca propria ta mânã Gol, esti simplu ca propria ta mânã, neted, pãmântu, mic, rotund, transparent, tii linii de lunã, cãrãri de mere, gol esti subtire ca grâul gol. Gol, esti albastru ca noaptea cubanezã. Tini vitã de vie si stele în pãr, gol, esti vast si galben ca vara într-o bisericã aurie. Gol, esti mic ca propria ta unghie, curbat, subtire, roz dacã se iveste ziua când ajungi în lumea de dincolo în lungul tunel al hainelor si al muncii: lumina ta se estompeazã, se îmbracã, se jupuieste, se întoarce la a fi din nou o mânã goalã.
Adevarat
Acum esti al meu. Odihneste-te cu somnul tãu… Acum esti al meu. Odihneste-te cu somnul tãu în somnul meu. Iubirea, durerea, necazurile, acum trebuie sã doarmã. Noaptea se învârte pe rotile ei invizibile, iar lângã mine esti pur ca chihlimbarul adormit. Nimeni altcineva, iubire, nu va dormi cu visele mele. Vei merge, vom merge împreunã prin apele timpului. Nimeni nu va cãlãtori prin umbre cu mine, doar tu, mereu viu, mereu soare, mereu lunã. Acum mâinile tale au deschis pumnii lor delicati si au lãsat sã cadã semne dulci, fãrã drum, ochii tãi închisi ca douã aripi gri, în timp ce urmez apa care te poartã si care mã poartã pe mine: noaptea, lumea, vântul îsi destramã destinul, iar fãrã tine acum nu sunt nimic altceva decât visul tãu solitar.
Infinitul Vezi aceste mâini? Au mãsurat pãmântul, au separat mineralele si grânele, au fãcut pace si rãzboi, au strãbãtut distantele tuturor mãrilor, ale tuturor râurilor si totusi cand te cãlãtoresc, micutule, bob de grâu, ciocârlie, nu te pot întelege; obosesc ajungând la gemenii porumbei care se odihnesc sau zboarã pe pieptul tãu, cãlãtoresc de-a lungul distantelor picioarelor tale, se înfãsoarã în lumina taliei tale. Pentru mine, esti o comoarã mai plinã de imensitate decât marea si strugurii, si esti albã si albastrã si vastã precum pãmântul în culesul strugurilor. În acest pãmânt, de la picioarele tale pânã la frunte mergând, mergând, mergând, îmi voi petrece viata.
Cea mai frumoasã dintre mãri Cea mai frumoasã dintre mãri este cea pe care nu am navigat-o. Cel mai frumos dintre copiii nostri nu a crescut încã. Si cel mai frumos lucru pe care as vrea sã vi-l spun, nu vi l-am spus încã.
Au trecut o sutã de ani de când nu i-am mai vãzut chipul Au trecut o sutã de ani de când nu i-am mai vãzut chipul, nu mi-am pus bratul în jurul taliei ei, nu m-am oprit în ochii ei, nu am pus la îndoialã claritatea gândurilor ei, nu am atins cãldura pântecului ei Eram împreunã pe aceeasi creangã, eram pe aceeasi creangã Cãzuti din aceeasi creangã, ne-am despãrtit Si între noi, timpul este de o sutã de ani drumul este de o sutã de ani si timp de o sutã de ani în umbrã Am alergat dupã tine
Înainte ca acele douã sau trei sãrutãri sã se usuce Înainte ca acele douã sau trei sãrutãri sã se usuce pe fruntea ta si aci si colo, te vei apleca sã bei apã argintie din oglindã si, dacã nimeni nu te priveste, îti vei atinge buzele cu gura. Existã un moment când, mai repede decât degetele sculptorului care aleargã peste lut, sângele nerãbdãtor îti modeleazã corpul din interior. Poate cã îti vei apuca pãrul tânãr între degete si îl vei ridica deasupra umerilor, astfel încât sã semene cu niste aripi si vei alerga repede înaintea lor cãtre unde chiar în fata ochilor tãi Si în adâncul aerului se aflã marele, abruptul, tulburãtorul si dulcele neant, care strãluceste.
Îti aud pasii pe hol Îti aud pasii pe hol Simt în fiecare nerv pasii tãi repezi pe care nimeni altcineva nu-i observã. Un vânt de foc bate în jurul meu. Îti aud pasii, pasii tãi iubiti, si sufletul meu doare. Mergi departe pe hol dar aerul se leagãnã odatã cu pasii tãi si cântã precum marea. Ascult prizonierã a opresiunii care consumã. În ritmul ritmului tãu, în timpul… pulsul meu bate de foame.
Paris Noaptea Trei chibrituri la rând aprinse în noapte primul ca sã-ti vãd toatã fata al doilea ca sã-ti vãd ochii al treilea ca sã-ti vãd gura si întregul întuneric ca sã-mi amintesc de toate astea în timp ce te tin în Brate. Fiesta Si paharele erau goale si sticla era spartã si patul mare era deschis si usa era încuiatã Si toate stelele de sticlã ale fericirii si frumusetii strãluceau în praful camerei dezordonate Si eu eram beat mort si totul o flacãrã de bucurie si tu erai beat viu gol în bratele mele.
Mãrul de pe creangã este dorinta ei, osuspensie luminoasã, mimicã a soarelui, Creanga i-a tãiat respiratia, iar vocea sa, în timp ce se apleacã si se ridicã deasupra ei din creangã în creangã, articulatã monoton, îi încetoseazã ochii. Este prizonierã a copacului, a degetelor sale verzi. Astfel ajunge sã viseze cã a devenit copac, cu vântul care o posedã si îi împleteste venele tinere, o tine la cer si la albastrul sãu rapid, înecând febra mâinilor ei în lumina soarelui. Si nu existã nicio amintire, fricã sau sperantã în ea dincolo de iarbã si de umbrele întinse la picioarele ei.
Superbă melodia!! Felicitări la amândoi!! Mult succes in continuare și la cât mai multe melodii lansate împreună!!😘😘😘♥️🍀
Prevestire iubitoare Nici gratia intimã a fruntii tale, luminoasã ca o sãrbãtoare, nici gratia corpului tãu, încã misterios si tãcut si copilãresc, nici alternarea evenimentelor tale în cuvinte sau tãceri, nu vor fi o ofrandã la fel de misterioasã precum contemplarea somnului tãu prins în trezie din bratele mele. Miraculoasã din nou virginã prin puterea absolvitoare a somnului, seninã si radiantã ca o amintire aleasã, fericitã, îmi vei oferi acel tãrm al vietii tale pe care tu însuti nu-l posezi. Proiectat în liniste, voi zãri acel tãrm extrem al fiintei tale si poate te voi vedea pentru prima datã asa cum Dumnezeu trebuie sã te vadã, fictiunea Timpului anulat, fãrã iubire, fãrã mine.
Împreunati ca niste trupuri care cântã singure. Acea iubire. Se iubeau precum luna limpede, precum marea care se agatã de chipul acela, o dulce eclipsã de apã, un obraz unde se lasã noaptea si unde pestii rosii vin si pleacã în tãcere. Ziua, noaptea, apusurile, zorii, spatiile, valurile recente, strãvechi, trecãtoare, perpetue, mare sau uscat, barcã, pat, panã, cristal, buzã, metal, muzicã, tãcere, plantã, lume, liniste, forma lor. Pentru cã se iubeau.
Se Iubeau Se iubeau. Au suferit buzele luminoase, albastre în zori, buze iesind din noaptea asprã, buze sfâsiate, sânge, sânge unde? Se iubeau într-un pat de barcã, la jumãtatea distantei dintre noapte si luminã. Se iubeau ca florile, spinii adânci, sau galbenul care înfloreste într-un boboc amoros, când fetele lor se transformã melancolic, flori în formã de lunã care strãlucesc pentru a primi un sãrut. Se iubeau noaptea, când câinii adânci pulseazã sub pãmânt si vãile se întind ca niste spinãri arhaice pentru a simti o atingere: mângâiere, mãtase, mânã, lunã care vine si atinge. Se iubeau cu iubire acolo, în zorii zilei si printre pietrele dure, întunecate ale noptii, dure ca trupuri înghetate de ore, dure ca sãruturi de dinte pe dinte. Se iubeau ziua, tãrmul ridicându-se, valurile mângâindu-le coapsele de la picioare, corpurile ridicându-se din pãmânt si plutind… Se iubeau ziua, pe mare, sub cer. Amieza perfectã, se iubeau atât de intim, marea înaltã si tânãrã, intimitate prelungitã, singurãtate vie, orizonturi îndepãrtate.
Era frumos daca interpreta si Costel Ciofu cu voi fiind piesa lui.
Începe să bubuie peste tot piesa 🫶🍾
Nu se compară cu originalul!
Cea mai frumoasă melodie ❤
🎉🎉
Costel Ciofu,pt cunoscători!!@
😭
Super tare ❤❤❤
Te iubesc! 💙
❤❤❤❤❤❤❤❤❤
care cere doar strãlucirea lumii. Creatia strãluceste. Odatã potolitã, bucuria trece ca o plãcere care nu-si atinge niciodatã apogeul, ca o ascensiune fulgerãtoare a iubirii unde vântul înconjoarã cele mai oarbe sprâncene. Contemplându-ti corpul în propria luminã, cu muzica apropiatã ce orchestreazã pãsãrile, apele, pãdurea, pulsul înlãntuit al acestei lumi pline pe care o simt pe buze.
Tie, Trãiascã! E ca si cum as atinge cerul, as pune un deget pe un corp omenesc. Când contemplu trupul tãu întins ca un râu care nu înceteazã sã curgã, ca o oglindã limpede unde pãsãrile cântã si e o bucurie sã simt cum se naste ziua. Când privesc în ochii tãi, moarte profundã sau viatã chemându-mã, cantec dintr-o adâncime pe care o bãnuiesc; sau vãd trupul tãu, fruntea ta seninã, o piatrã strãlucitoare unde sãrutãrile mele strãlucesc, ca niste stânci care reflectã un soare care apune. Când îmi apropii buzele de acea muzicã nesigurã, de sunetul a ceea ce este mereu tânãr, al ardorii pãmântesti care cântã printre verdeatã, un corp umed care trece perpetuu ca o iubire fericitã ce vine si pleacã… Sub mine simt lumea învârtindu-se, învârtindu-se usor cu puterea eternã a unei stele, cu generozitatea veselã a unei stele care nici mãcar nu cere o mare în care sã se reflecte. Totul este o surprizã. Lumea strãlucitoare simte cã o mare este deodatã acolo, tremurândã, goalã, acesta este acel sân nerãbdãtor, febril,
Numele Tãu, pe care îl voi scrie în focurile iadului în fata lumii Ca acele litere misterioase de pe crucea lui Hristos Numele Tãu, strigãtul cãrnii mele si chinul sufletului meu Numele Tãu pentru care voi arde toate cãrtile Numele Tãu omniscient în adâncurile desertului uman Numele Tãu, care pentru mine este istoria secolelor Cântarea Cântãrilor Paharul cu apã din lantul condamnatilor Si toate cuvintele nu sunt decât pe buzele mele crãpate Numai numele Tãu, si poate cã îmi vor tãia limba Numele Tãu Toatã muzica în clipa mortii
Îmi place mult ❤❤❤
Bravo ❤
Sunt ereziarhul tuturor bisericilor Sunt ereziarhul tuturor bisericilor Te pun mai presus de tot ceea ce meritã trãit si pentru care meritã sã mori Îti aduc tãmâia locurilor sfinte si cântecul forumului Uitã-te la genunchii mei sângerând de atâta rugându-mã înaintea ta Ochii mei orbi la tot ceea ce nu este flacãra ta Sunt surd la fiecare strigãt care nu vine din gura ta Nu înteleg milioanele de morti, decât dacã tu esti cel care geme Din cauza picioarelor tale simt durere la fiecare piatrã de pe cãrãri Pentru bratele tale sfâsiate de toate tufisurile de mãrãcini Toate poverile care sunt puritate îsi sfâsie umerii Toate durerile lumii sunt continute într-una dintre lacrimile tale Nu am suferit niciodatã înaintea ta Se poate spune poate cã sufãr Fiara care, rãnitã, strigã Cum poti compara cu rãul acest Vitraliu din o mie de bucãti unde are loc o rãstignire a zilei Tu M-a înviat alfabetul durerii Acum stiu cã citesc suspine. Toate sunt fãcute din numele tãu Doar din numele tãu, numele tãu spart, numele tãu de trandafir fãrã frunze Numele tãu, grãdina fiecãrei Patimi
Mâinile Elsei Dã-mi mâinile tale pentru nelinistea mea. Dã-mi mâinile tale la care am visat atât de mult. La care am visat atât de mult în singurãtatea mea. Dã-mi mâinile tale ca sã pot fi salvat. Când le voi lua în strânsoarea mea sãracã. De palmã si fricã, de tulburare si grabã. Când le voi lua ca pe zãpada topitã, Ce scapã peste tot printre degetele mele. Vei sti vreodatã ce mã strãpunge. Ce mã socheazã si mã invadeazã. Vei sti vreodatã ce mã strãpunge. Si ce am trãdat cu tresãrirea mea. Ce spune astfel limbajul profund. Aceastã grai tãcut al simturilor animalice. Fãrã gurã si fãrã ochi, oglindã fãrã imagine. Acest tremur al iubirii care nu spune cuvinte. Vei sti vreodatã ce gândesc degetele. Despre o pradã tinutã între ele pentru o clipã. Vei sti vreodatã ce va fi stiut tãcerea lor fãrã sã stie. Dã-mi mâinile tale ca, inima mea sã li se conformeze. Lasã lumea sã tacã mãcar o clipã. Dã-mi mâinile tale ca sufletul meu sã doarmã acolo. Ca sufletul meu sã doarmã acolo pentru vesnicie.
Lumea Noastrã Beau viatã, viatã, în înghitituri lungi ca un vin Falernic divin, odihnindu-mi privirea eternã asupra ta precum frunzele pe lacuri… Visele mele sunt mai vagi acum, privirea ta asupra mea este mai dulce astãzi… Si viata acum nu mai este iadul rosu al aparentelor si prevestirilor triste. Viata, Iubirea mea, vreau sã o trãiesc! Din aceeasi cupã, ridicatã în mâinile tale, vom avea gurile unite pentru a o bea. Ce conteazã lumea si iluziile ei defunte? Ce conteazã lumea si orgoliile ei desarte? Lumea, iubirea mea?… Gurile noastre unite!
sau poate tu te joci cu vocea mea. Uneori sunt viu… Uneori sunt viu pentru cã ea doarme cu mine, alertã, arboric, corpul ei, pe care îl voi simti cum se ascuteste încet, devenind distinct în dragoste, încet, încet, înfigându-si dintii în gâtul meu dulce pânã când ne vom atinge, puternicã, largã, parfumatã cu primãvarã, monocolorã, clipa moment dulce si teribil când, deodatã, gura ei se ridicã, întreagã, luptându-se cu a mea cu bucurie ( si din coapsele mele care se prãbusesc si gâfâie, o ploaie, eliberatã mortal, atinge floarea înaltã, unicã, mai adâncã pe care o poartã într-un gest al Soldurilor)
Uitã-te Uitã-te la degetele mele, care te-au atins pe tine si cãldura ta si micimea ta fragilã – vezi? Nu par a fi degetele mele. Mâinile si încheieturile mele care au strâns cu grijã tãcerea ta întunecatã (a corpului tãu, a picioarelor tale) sunt diferite de ceea ce erau. Bratele mele, în care totul din tine s-a împãturit în liniste, ca o frunzã sau o floare nou formatã chiar din Primãvarã, nu sunt bratele mele. Nu recunosc ca fiind eu însumi acest lucru pe care îl gãsesc în fata mea într-o oglindã. Nu cred cã am vãzut vreodatã aceste lucruri; cineva pe care îl iubesti, mai slab si mai înalt decât mine, a intrat si a devenit buzele cu care vorbesc; o persoanã nouã trãieste si gesticuleazã cu
va zbârli paginile cãrtilor mele… Oare frunzele uscate ale cuvintelor mele te vor tine vreodatã pe loc o clipã sã respiri cu aviditate? Dar mãcar lasã-mã sã pavez cu o ultimã tandrete pasii tãi care se îndepãrteazã.